Musetel

Rostopasca, numita si calce-mare, crucea-voinicului, iarba-de-negi, negelarita, pleoscanita, iarba-randunelii, creste pretutindeni in tara noastra.

Se intrebuinteaza planta intreaga - Herba Chelidonzi - care contine o serie de alcaloizi (chelidonina, hemochelidonina, cheleritrina, sanguinarina, protopina), cu actiune calmanta, antispasmodica, asemanatoare papaverinei. Se foloseste pentru linistirea durerilor de ficat si cresterea secretiei biliare.

Extern, planta se foloseste pentru cicatrizarea unor boli de piele si mai ales in tuberculoza pielii. Pentru aceasta se amesteca 30 g rostopasca facuta pulbere cu 15 g lanolina si 15 g vaselina, la care se adauga 10 picaturi de acid fenic. Se unge rana si se lasa pansamentul doua-trei zile, dupa care se schimba, repetandu-se pana la vindecare.

Cercetarile mai noi atribuie extractului de rostopasca o actiune antimitotica (opreste dezvoltarea tumorilor). Rostopasca intra in compozitia ceaiului hepatic.

Actiunea curativa a urzicii, aceasta planta miraculoasa folosita inca din antichitate in medicina naturista, incepe de la radacina si se termina cu florile acesteia.

Multiplele beneficii ale urzicii asupra organismului nostru se datoreaza compozitiei acestei plante, a substantelor de natura proteica si glucidice, numarului mare de aminoacizi ce intra in compozitia acesteia, a vitaminelor (C, B2 si K) si sarurilor (de calciu, magneziu, siliciu si fier), aminelor si cetonelor, fosfatilor, uleiului volatil s. a.

Recoltarea urzicii se face primavara (de la plantele tinere folosindu-se atat tulpinele, frunzele, florile, cat si radacinile) si toamna (cand se recolteaza in special radacinile si semintele). Dupa recoltare, urzica poate fi folosita atat proaspata cat si uscata, prin pastrare in locuri adecvate, fiind cel mai des folosita sub forma de ceaiuri.

Stejarul este folosit de multa vreme si in scop medicinal pentru proprietatile sale astringente, datorita continutului ridicat in tanin.

Coaja - Cortex Quercus -se intrebuinteaza sub forma de fiertura (doua lingurite la 200 ml de apa), in combaterea diareei, avand proprietati antitoxice si antiseptice asupra florei microbiene care a produs deranjamentul stomacal. Din ghinda prajita si macinata se prepara o cafea, care ajuta la normalizarea scaunului in diaree.

Extern, baile de stejar aduc vindecarea in diferite boli de piele, ulceratii, degeraturi, hemoroizi si in transpiratia excesiva a picioarelor si mainilor. Baile de stejar se mai recomanda pentru spalaturi vaginale in leucoree (poala alba).

Coaja de stejar intra in compozitia ceaiului antidiareic.

Mierea ursului creste in locuri umede (paduri, la marginea tufisurilor, etc.) si poate ajunge pana la 30 cm inaltime.

Denumiri populare: cuscrisor, matasea pamantului, peana cucului, plamanarica.

Mierea ursului contine substante mucilaginoase, taninuri, acid silicic si are un gust putin astringent si cleios. Recoltarea se face in lunile mai si iunie si trebuie pusa imedia la uscat la loc umbros. Daca in urma acestei operatiuni florile se decoloreaza, planta isi pierde proprietatile terapeutice.

Mierea ursului reduce congestia bronhiilor, fiind utilizata la tratarea bronsitei si laringitei. Utilizată sub forma de cataplasma, reduce inflamatiile produse de leziuni sau arsuri. Ceaiul de mierea ursului se foloseste pentru tratarea a numeroase alte afectiuni: hemoroizi, diaree, urinare cu sange, piatra la vezica urinara. Planta maruntita sub forma de pulbere, ajuta (prin aplicare directă) la vindecarea rănilor.

Sunatoarea sau pojarnita este o planta medicinala raspandita indeosebi in zonele deluroase. Poate ajunge la o inaltime de pana la 100 cm iar florile sale de culoare galbena-aurie infloresc toata vara, avand, impreuna cu frunzele si tulpina nelemnoasa, intrebuintari atat in medicina naturista cat si in cosmetica.

Planta poate fi utilizata sub forma de ceai, infuzie, tinctura, pulbere, ulei sau unguent din flori, cu rol benefic in tratarea mai multor afectiuni.

Extern, sunatoarea este folosita sub forma de bai, comprese si cataplasme aplicate local, avand proprietati dezinfectante, cicatrizante si de calmare a durerii. Cataplasmele cu infuzie concentrata (2 linguri de planta la 100 ml apa) au rol cicatrizant in cazul arsurilor si ranilor. Deasemenea, sub forma de gargara de cateva ori pe zi si seara, inainte de culcare, este indicata in caz de abcese dentare si inflamatii ale gingiilor.

Citeste mai multe despre beneficiile unui ceai de sunatoare.

Dudul este un arbore care a fost adus in tara noastra cu multe sute de ani in urma din Asia. In unele locuri este denumit agud, fragar, cirici, iagod mura sau sorcoji. Este cultivat pentru frunzele sale folosite la cesterea viermilor de matase si pentru fructele placut acrisoare numite dude, agude sau cirice.

In scop medicinal se folosesc frunzele - Folium Mori - sub forma de ceai care are proprietati astringente si antidiabetice. Frunzele contin tanin, caroten, malat si carbonat de calciu, arginina etc. Actiunea ceaiului se mareste daca i se adauga frunze de afin, teci de falose, frunze de nuc si urzica. Ceaiul se prepara dintr-o lingura-doua de frunze maruntite, oparite cu o ceasca de apa. Se iau trei sau patru  linguri pe zi.

Siropul facut din dude proaspete are efect laxativ si este un usor diuretic, depurativ si pectoral. In anumite zone  se mai foloseste ceaiul facut din coaja radacinii, in proportie de 10%, pentru eliminarea viermilor intestinali. Frunzele intra in compozitia ceaiului dietetic.

Musetelul este o planta anuala, placut mirositoare cu tulpina de 10-50 cm inaltime, erecta sau ascendenta, puternic ramificata, cu florile ligulate albe, cele tubuloase galbene. Musetelul este intalnit cel mai frecvent in zona de stepa-subetajul fagului, locuri ruderale si pajisti. Se utilizeaza in scop medicinal inflorescentele inainte de a se matura complet, care contin minim 0,3 % ulei volatil.

Actiune terapeutica: extractele din misetel au actiune antiinflamatorie, antiseptica, antispasmodica, carminativa, tonica, sedativa, stomahica, analgezica si antibacteriana.

Utilizare: extactele sunt utilizate pentru tratarea indigestiilor, a gastritei, gripei, nevralgiei, colitei, ulcerului, ranilor etc.

In medicina populara (uz intern) se folosesc florile sub forma de infuzie pentru tratarea gastritelor hiperacide, enterocolite, colici abdominale, guturai, ulcer gastric, stimularea functiei hepatice, astm bronsic, gripa. In tratamentele de uz extern, se folosesc florile sub forma de infuzie pentru tratarea gingivitelor, amigdalitelor, abceselor dentare, ulcerelor varicoase, furunculozei, hemoroizilor, ulceratiilor, reumatismului, eczemelor, iar tinctura se foloseste pentru tratarea arsurilor.

Alte utilizari:

• In cosmetica se foloseste pentru tratarea tenurilor ridate, uscate, palide, seboreice, iritate.
• In scop tinctorial, se utilizeaza pentru vopsirea fibrelor naturale in nuante de galben.

Principalii componenti identificati in florile de musetel sunt: glucide, lipide, uleiurile volatile (0,5 %), glucozidele, aminoacizi, colina, steroli si mucilagii. In florile de musetel au mai fost identificate urmatoarele substante: sesquiterpene, cumarine, acizi grasi, acizi fenolici, si vitamine (acid ascorbic (30 mg/ 100 g), tiamina (1,0 mg/ 100 g), niacina, acid nicotinic).

Coada-calului (Equisetum arvense L. - Fam. Equisetaceae) este o planta careia ii plac locurile argiloase si umede. Se mai numeste bradulet, bradisor, barba-ursu­lui, barba-sasului, coada-manzului, iarba­-de-cositor, parul-porcului sau codaie.

Se foloseste planta intreaga, fara radacina - Herba Equiseti - care con­tine o saponina, equisetanine, compusi flavonici, ulei volatil, substante amare, acid silicic, saruri de potasiu, calciu, sodju, magneziu etc.

Datorita compozitiei sale chimice complexe, coada-calului are multe intre­buintari in medicina. Continutul insem­nat de acid silicic si saruri minerale ii da proprietati remineralizante, lucru pen­tru care ceaiul din aceasta planta se recomanda convalescentilor si anemici­lor, sau sub forma de pulbere, 1-2 g pe zi. Continand ulei volatil, care-i im­prima o actiune antimicrobiana, si saruri de potasiu, ceaiu1 se foloseste ca anti­septic si diuretic in boli de rinichi si vezica. Prin diureza pe care o produce planta actioneaza favorabil in boli de inima, ficat, piele, in guta si reumatism. Saponinele, impreuna cu celelalte substante chimice din planta, usureaza expectoratia, calmand astfel tusea. In tul­burarile digestive, ceaiul din coada-calului combate acidi­tatea crescuta, favorizand vindecarea ulcerului gastric.

Ceaiul se prepara din 4-5 lingurite de planta maruntita la un litru si jumatate de apa. Planta se fierbe 10-15 minute, apoi se strecoara, iar lichidul se indulceste. Ceaiul se bea caldut in cursul ziei.

Unii cercetatori recomanda maceratia de planta la rece ca avand un efect diuretic mai crescut.

Extern, se foloseste sub forma de cataplasme antiseptice, astringente, rezolutive si detersive. Coada-calului intra in compozitia ceaiurilor: antibronsic,­ antidiareic, antireumatic si diuretic.

Fasolea - Phaseolus vulgaris L. (Fam. Leguminosae)

Fasolea este originara din Peru si a fost adusa in Europa numai dupa descoperirea Americii. Pastaile fara seminte - Fructus Phaseoli sine seminibus - contin o serie de amino­acizi (arginina, asparagina, tirozina, triptafan), vitamina C, saruri minerale etc., datorita carora au proprietati diuretice si antidiabetice.

In stari de hidropizie (lichid in cavitatea abdominala si tesuturi), in afectiuni ale rinichilor si vezicii urinare si in bolile de inima, ceaiul din teci de fasole maruntite mareste cantitatea de urina, inlatura excesul de apa din corp. O data cu aceasta se eli­mina si toxinele, contribuind astfel la ameliorarea starilor reumatice.

In cistite (afec­tiuni ale vezicii urinare), calmeaza spasmele, normali­zand urinarea. Erup­tiile pielii, acneea (cosuri), cedeaza dupa o cura de fa­sole verde folosita ca aliment sau ca ceai preparat din teci uscate. Aceasta cura aduce a mare imbunatatire si in starile de diabet za­harat.

Cataplasmele fa­cute din faina de fasole ajuta la cal­marea mancarimii generata de unele eczeme, influenteaza in bine acneea si alte boli de piele.

Datorita acidului silicic pe care il contin, tecile de fasole se recomanda si ca un remineralizant al organismului.

Ceaiul se prepara dintr-o lingura de teci care se fierb 15-20 minurte intr-un sfert de litru de apa. Se beau 2-3 cesti pe zi. In diabet, ceaiul se bea neindulcit sau indulcit cu zaharina.

Ceaiul se mai poate prepara si in modul urmator: peste 4 linguri de teci maruntite se toarna un litru de apa si se lasa o noapte la macerat. Dimineata se fierb pana ce lichidul scade la jumatate. Aceasta cantitate se imparte in 2-3 portii si se bea in cursul unei zile.

Tecile de fasole intra in compozitia ceaiurilor dietetic si antireumatic.

Fragul - Fragaria vesca L. (Fam. Rosaceae)

Prin locuri insorite, cu tulpinile serpuind prin iarba, fragul isi ridica floricelele albe printre frunze trifoliate. Pe masura ce florile se trec, bobite mici rosii, dulci-acrisoare si placut parfumate apar si te imbie sa le culegi.

Fructele sunt bogate in vitamina, A, acid salicilic si saruri minerale. Consumate proaspete, ele sunt reconfortante pentru organism. Medicina stiintifica le atribuie proprietatea de a eli­mina acidul uric din sange, fapt pentru care se recomanda folosirea lor in tra­tarea gutei si a boli­lor de rinichi.

Frunzele uscate -Folium Fragariae -contin tanin, un fenol (fragarina), fla­vone, putin ulei vo­latil, vitamina C, substante minerale, zahar. Sub forma de ceai (o lingurita -doua la o ceasca cu apa), frunzele se re­comanda ca astrin­gent in tratamentul diareei si ca diure­tic in diferite boli de rinichi si basica udului. Datorita fraga­rinei, ele au proprietati dezinfectante (bactericide).

In amestec cu frunzele de afin, zmeur si mur, frunzele de frag dau un ceai alimentar placut.

Frunzele de frag intra in compozitia ceaiului aromat, o bautura placuta, folosita in scop alimentar.