Musetel

Hameiul - Humulus lupulus L. (Fam. Moraceae)

Hameiul este o planta care se agata, de garduri sau de arbustii pe care-i intalneste in cale.

In scopuri medicinale se folosesc conurile numite stiin­tific - Strobili Lupuli. Acestia au un miros puternic, placut aromat, iar gustul amar-astringent. Datorita uleiului volatil pe care il contine, hameiul este un sedativ al sistemului nervos. Principiile amare (lupulona si humulona) dau conu­rilor de hamei proprietati to­nice stomahice, marind pofta de mancare prin stimularea se­cretiilor gastrice.

Ceaiul de hamei are si insusiri anafrodisiace (calmant al excitatiilor sexuale). Unii autori il recomanda ca diure­tic, aducand efecte binefaca­toare in guta, reumatism si boli de ficat. Cercetarile mai noi atribuie hameiului proprie­tati bacteriostatice, in specia1 in tuberculoza. Infuzia facuta din 10 g conuri de hamei la 100 g apa si folosita sub forma de spalaturi vaginale ajuta la distrugerea protozoarului Tri­chomonas vaginalis.

Hameiul intra in compo­zitia ceaiurilor calmant si sedativ. Pentru combaterea acneelor si seboreei tenului se recomanda comprese cu o in­fuzie de 4%.

Loboda este o planta anuala (15 – 150 cm inaltime) cu frunzele oval-rombice pana la lanceolate, cu marginea inegal dintata – sinuata sau lobata.

Loboda este foarte comuna in toata tara, intalnita din zona stepei pana in subetajul fagului ca buruiana in culturi (mai ales de prasitoare), la marginea drumurilor pe langa ziduri etc.

Actiune farmacologica: extractele obtinute din frunze au efect antihelmintic, antireumatic, laxativ si contraceptiv.

Recomandari:

• Se utilizeaza pentru tratarea reumatismului.
• Cura de loboda este recomandata in afectiuni hepatice, renale si ginecologice; semintele au efecte purgative si vomitive.
• In alimentatie: primavara, plantele tinere erau folosite in diferite preparate culinare.

Denumiri populare: Caprita, Laba gastei, Loboda bolunda, Loboda caineasca, Loboda nebuna, Piciorul caprei, Piciorul gastei, Spanac porcesc, Spanac salbatic, Spanac salbatic, Talpa gastei, Trepadatoare, Verze.

Prin lunile aprilie-mai, crangurile si poienile din regiu­nile deluroase se impestriteaza cu florile galbene de ciubo­tica-cucului. Aceasta planta mai este cunoscuta si sub numele de tata-vacii sau de anglicel In Transilvania.

De la ciubotica-cucului se folosesc florile - Flares Pri­mulae - si radacinile - Radix Primulae. Compozitia lor chimica este asemanatoare, cu deosebire ca f1orile sunt ceva mai slabe in continutul de saponine decat radacinile. Atat florile cat si rada­cinile au proprieta­tea de a fluidifica secretiile bronhice si a usura eliminarea lor, recomandandu-se in bronsite si pneu­monii.

Ceaiul de f1ori se mai foloseste si in tulburari gastro­intestinale, afectiuni renale si vezicale. Are proprietati anti­spastice, sedative si sudorifice. Aceleasi insusiri se a tribuie si frunzelor. Ceaiul de flori se prepara prin infuzie, iar cea­iul de radacina prin decoctie. Decoctul se obtine prin fierberea a 4 g radacina ma­runtita cu o ceasca de apa, la care se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu. Pentru a usura expectoratia si calma tusea, se iau 3-4 linguri de ceai pe zi. Florile intra in compozitia ceaiului pectoral, iar radacina in compozitia ceaiului antibronsitic. Frunzele contin cantitati apreciabile de vitamica C. Ele se pot folosi sub forma de sirop sau praf. Extern, sub forma de cataplasme calde, aplicate pe locuri dureroase, au actiune calmanta, cicatrizanta si hemostatica.

In scopuri medicinale se folosesc doua specii de cimbrisor: cimbrisorul-de-camp -Thymus serpyllum L. (denumit si cimbrisor, sarpunel, schinduf, timian, timisor) si cimbrul-de-­cultura -Thymus vulgaris L. (denumit si lamaiora).

Cimbrisorul-de-camp creste in finete, formand mici tufe. Planta se foloseste intreaga, fara radacina ­- Herba Serpylli.

Cimbrul-de-cultura - lamaioara - nu creste in flora spontana, ci este cultivat. Planta aceasta este originara de pe tarmuri1e Medite­ranei si a £ost introdusa in cultu­rile de la noi abia in ultimii ani. Se intrebuinteaza planta culeasa in timpul infloririi - Herba Thymi.

Atat cimbrisorul-de-camp, cat si cel de cultura contin principii active asemanatoare (ulei volatil, tanin si substante amare), utilizan­du-se in aceleasi soopuri.

Datorita uleiului volatil pe care il contine, din cimbrisor se prepara un ceai cu proprietati expectorante, care calmeaza spasmele cailor respi­ratorii, fapt pentru care este indicat a fi intrebuintat in tratarea tusei convulsive, bronsitei, raguselii si tusei astmaticilor. Pentru a se mari efectul calmant in tuse si bronsite, in compozitia ceaiului de cimbrisor se vor pune frunze de patlagina, de podlbal, flori de nalba si radacina de ciubotica-cucului.

Avand si o actiune antiseptica puternica, ceaiul de cim­brisor actioneaza asupra ficatului si rinichilor, ameliorand starea lor de functionare.

De asemenea. ceaiul de cimbrisor, datorita uleiului vo­latil bogat in timol, poate fi folosit la eli­minarea viermilor­ intestinali.

Principiul amar in asociatie cu cei­lalti componenti chi­mici din drog dau ceaiului de cimbri­sor si proprietati sto­mahice si stimulente, care il fac sa fie un bun tonic in cazul anemiilor .

Ceaiul se pre­para dintr-o lingu­rita-doua de planta maruntita, oparita cu o ceasca de apa clo­cotita. Lichidul se bea caldut, de pre­ferinta indulcit cu miere de albine. Se poate folosi si un ceai mai concentrat, preparat din doua-trei linguri de cimbrisor la o ceasca ­de apa clocotita, din care se vor lua doua-trei linguri pe zi. Extern, cimbrisorul poate fi intrebuintat in bai aroma­tice care linistesc sistemul nervos, durerile provocate de reumatism si guta. Datorita proprietatii sale antiseptice poate fi folosit in plagi purulente si alte infectii ale pielii.

Pentru tenurile grase, se prepara o infuzie din 200 g planta la 500 g apa, cu care se fac comprese de 15-20 minute. Cimbrisorul intra in compozitia ceaiurilor antidiareic, antiastmatic, pectoral, contra colicilor si in formula ceaiului pentru gargara.