Urzica
Actiunea curativa a urzicii, aceasta planta miraculoasa folosita inca din antichitate in medicina naturista, incepe de la radacina si se termina cu florile acesteia.
Multiplele beneficii ale urzicii asupra organismului nostru se datoreaza compozitiei acestei plante, a substantelor de natura proteica si glucidice, numarului mare de aminoacizi ce intra in compozitia acesteia, a vitaminelor (C, B2 si K) si sarurilor (de calciu, magneziu, siliciu si fier), aminelor si cetonelor, fosfatilor, uleiului volatil s. a.
Recoltarea urzicii se face primavara (de la plantele tinere folosindu-se atat tulpinele, frunzele, florile, cat si radacinile) si toamna (cand se recolteaza in special radacinile si semintele). Dupa recoltare, urzica poate fi folosita atat proaspata cat si uscata, prin pastrare in locuri adecvate, fiind cel mai des folosita sub forma de ceaiuri.